De ce 1932?

După o lipsă remarcabilă şi regretabilă, uite că mi-am adus aminte de acest bloguleţ. Mic, dar al meu. Tânăr şi firav, dar cu perspectivă. În fiecare zi doream să-l deschid şi sp scriu. Tot ce văd, tot ce mi se întâmplă sau tot ce mă uimeşte. Dar desigur că scuza e mereu aceeaşi: timpul.

Anul acesta bunica mea face 80 de ani. Nu pot să iert faptul că până acum nu am găsit timp să scriu memoriile sale. Are multe de povestit. Este o femeie interesantă, deşteaptă şi cu multă experienţă de viaţă. Pe deasupra, mă tem că nu  o să reuşesc să mai stau cu ea pe lada cea veche de 100 de ani, pe care o ţine în casa cea mare şi pe care a dormit în timpul bombardamentelor din al doilea război mondial. Vreau să văd rochia de mireasă, cusută de mâna ei şi floarea din cap, pe care a cumpărat-o din târg pentru fina ei, dar nu a mai ajuns să o poarte.

Bunica Parascovia şi strănepoatele Bianca şi Alexandra

Noi suntem patru generaţii de femei. Toate încă în viaţă. Bunica mea, mama mea, eu şi fetele mele. De fapt sunt unica nepoată a ei şi unica care are fete. Este o legătură de nedescris, mai ales când stăm toate după sobă şi râdem cu gura până la urechi…

Aceste momente sunt de nepreţuit. De aceea voi începe de la ea. De la anul 1932, când s-a născut. Şi voi fi aici, în 2012, cu universul celorlalte. Iar în acest moment mă grăbesc, căci una din protagonistele viitoarele posturi, Alexandra, gângâie singură. Mă duc să o ascult şi cine ştie, poate are o istorie pentru blogul meu.